Saturday, May 23, 2009
Wednesday, April 29, 2009
Un text pentru CAPITALA
Textul de mai jos a fost scris în mare grabă pentru ziarul municipal CAPITALA. Îl afişez aici în format word, căci site-ul publicaţiei nu este disponibil, sperăm pentru scurtă vreme...
Moara, şi iar „Moara Roşie”…
Povestea cu ea e veche, şi nu pot fi nerealist, şi să nu dau dreptate celor care pun foarte serios problema demolării ei – devenind de ceva vreme un pericol public! Starea ei de conservare a întrecut orice limită de uzură, şi dacă se decide că ea trebuie păstrată, ea trebuie rezidită, cu adevărat. Piatră cu piatră. Practica mondială admite de multă vreme astfel de proceduri: refacerea unui monument sau sit după existentul aflat. Trebuie însă să ne punem câteva probleme, şi anume. Primo: Monument, monument, dar păstrarea lui cu orice preţ, când a devenit un real pericol pentrucei din jur – fără o reutilizare grabnică, în acest caz – nu-şi prea are rostul, căci investiţia în refacerea lui ar rămâne fără acoperire; Secundo: Cum poate fi pus în valoare şi compartimentat un spaţiu, şi vorbesc aici despre interiorul „Morii Roşii”, dacă nimic nu s-a mai păstrat din vechiul mobilier şi echipament industrial, în afară de nişte grinzi, trepte, ferestre scunde; Terzo: Cine şi cum va fi administrată clădirea după prezumtiva ei refacere?
Nu cred că mai e de actualitate o dezbatere publică despre necesitatea conservării „Morii Roşii”, e uşor prea târziu! O intervenţie de urgenţă ar fi necesară însă – cu investiţii municipale (sau cine mai e în acest moment deţinătorul dreptului de proprietate asupra ei, ca să dea bani pentru asta?!) – spre a o mai ţine o vreme în picioare aşa cum este, şi de-abia apoi trebuie pusă pe tapet necesitatea reconversiei, utilităţii şi eficienţei locului – în perpectiva înglobării monumentului industrial în harta „oraşului vechi” şi ca „obiectiv turistic”. Altfel, pentru ce ne zbatem? Care e logica oricărui vestigiu în logica vremurilor actuale?
Un monument de arhitectură nu supravieţuieşte cu de la sine putere, el trebuie conservat, întreţinut, îngrijit, pus în valoare, mediatizat, promovat. Occidentul are o tradiţie deja bogată de reconversie a vechilor edificii industriale (în special, lumea anglo-saxonă), acestea devenind, în majoritatea cazurilor, instituţii cu destinaţie culturală. Dar aceste „recipiente” stimulează şi împlinesc activităţi educativ-lucrative, nimeni nu investeşte în vechi clădiri doar de dragul frumuseţii sau bătrâneţii lor, ci tocmai spre a le oferi o nouă şansă, o viaţă secundă, după ce cea dintâi se va fi consumat...Ce soartă îi oferim noi „Morii Roşii”, salvându-o de la dispariţie? E o întrebare vitală, chiar dacă niţel cinică. Trecutul nu este doar poezie, iar arhiva nu e doar patetică...
12.11.2008
Moara, şi iar „Moara Roşie”…
Povestea cu ea e veche, şi nu pot fi nerealist, şi să nu dau dreptate celor care pun foarte serios problema demolării ei – devenind de ceva vreme un pericol public! Starea ei de conservare a întrecut orice limită de uzură, şi dacă se decide că ea trebuie păstrată, ea trebuie rezidită, cu adevărat. Piatră cu piatră. Practica mondială admite de multă vreme astfel de proceduri: refacerea unui monument sau sit după existentul aflat. Trebuie însă să ne punem câteva probleme, şi anume. Primo: Monument, monument, dar păstrarea lui cu orice preţ, când a devenit un real pericol pentrucei din jur – fără o reutilizare grabnică, în acest caz – nu-şi prea are rostul, căci investiţia în refacerea lui ar rămâne fără acoperire; Secundo: Cum poate fi pus în valoare şi compartimentat un spaţiu, şi vorbesc aici despre interiorul „Morii Roşii”, dacă nimic nu s-a mai păstrat din vechiul mobilier şi echipament industrial, în afară de nişte grinzi, trepte, ferestre scunde; Terzo: Cine şi cum va fi administrată clădirea după prezumtiva ei refacere?
Nu cred că mai e de actualitate o dezbatere publică despre necesitatea conservării „Morii Roşii”, e uşor prea târziu! O intervenţie de urgenţă ar fi necesară însă – cu investiţii municipale (sau cine mai e în acest moment deţinătorul dreptului de proprietate asupra ei, ca să dea bani pentru asta?!) – spre a o mai ţine o vreme în picioare aşa cum este, şi de-abia apoi trebuie pusă pe tapet necesitatea reconversiei, utilităţii şi eficienţei locului – în perpectiva înglobării monumentului industrial în harta „oraşului vechi” şi ca „obiectiv turistic”. Altfel, pentru ce ne zbatem? Care e logica oricărui vestigiu în logica vremurilor actuale?
Un monument de arhitectură nu supravieţuieşte cu de la sine putere, el trebuie conservat, întreţinut, îngrijit, pus în valoare, mediatizat, promovat. Occidentul are o tradiţie deja bogată de reconversie a vechilor edificii industriale (în special, lumea anglo-saxonă), acestea devenind, în majoritatea cazurilor, instituţii cu destinaţie culturală. Dar aceste „recipiente” stimulează şi împlinesc activităţi educativ-lucrative, nimeni nu investeşte în vechi clădiri doar de dragul frumuseţii sau bătrâneţii lor, ci tocmai spre a le oferi o nouă şansă, o viaţă secundă, după ce cea dintâi se va fi consumat...Ce soartă îi oferim noi „Morii Roşii”, salvându-o de la dispariţie? E o întrebare vitală, chiar dacă niţel cinică. Trecutul nu este doar poezie, iar arhiva nu e doar patetică...
12.11.2008
Wednesday, April 22, 2009
Thursday, March 19, 2009
O nouă apariţie în presă despre Moara Roşie. De data asta în Timpul.
Tuesday, February 24, 2009
Moara si "monstrul" din coasta ei!
OZN-ul din preajma Morii se datoreaza tot firmei Glorinal, ingeniozitatii sale inepuizabile in materie de arhitectura "progresista". Dar chiar si imaginatia are limite, cel putin in viziune umana. Dar orice este posibil cand simtul ridicolului pare pulverizat - ridiculizat definitiv! Moara Rosie este martora si la asta...caci se oglindeste din anumite unghiuri in fatada de sticla a "monstrului". Pentru marirea imaginilor, a se "palpa" cu cursorul pe ele. Merita!
Friday, August 01, 2008
"Telescopand" Moara pe dinauntru...
Friday, March 21, 2008
O propunere valabilă
Arhitectul Ioan Augustin despre Moara Roşie:
"Cred că o soluţie negociată, în care se reconstruieşte prezenţa obiectului, întreagă sau parţială, după introducerea de parcaje şi cu completare până la limita de permisivitate urbană a regulamentelor (ca să ofere argumente dezvoltatorului), este cea mai bună. Dacă se forţează păstrarea ei ca atare, ea va dispărea prin furtişaguri, prin corupţie, prin eludarea sau ocolirea legii. Cultura conversiei nu a prins rădăcini nici în România şi, mă tem, nu o va face nici în MD, pentru că există un deficit de saturare cu "istoricitate" la nivelul percepţiei medii. În Anglia e cool să converteşti clădiri cât mai vechi la utilizări cât mai noi şi mai neconformiste (de altfel, acest concept de radicalitate reiese din chiar termenul de conversie, există cutremurul religios, pe care îl ai când îţi schimbi credinţa)".
"Cred că o soluţie negociată, în care se reconstruieşte prezenţa obiectului, întreagă sau parţială, după introducerea de parcaje şi cu completare până la limita de permisivitate urbană a regulamentelor (ca să ofere argumente dezvoltatorului), este cea mai bună. Dacă se forţează păstrarea ei ca atare, ea va dispărea prin furtişaguri, prin corupţie, prin eludarea sau ocolirea legii. Cultura conversiei nu a prins rădăcini nici în România şi, mă tem, nu o va face nici în MD, pentru că există un deficit de saturare cu "istoricitate" la nivelul percepţiei medii. În Anglia e cool să converteşti clădiri cât mai vechi la utilizări cât mai noi şi mai neconformiste (de altfel, acest concept de radicalitate reiese din chiar termenul de conversie, există cutremurul religios, pe care îl ai când îţi schimbi credinţa)".
